Sondajele de opinie fac din ce
in ce mai des subiectul unei dezbateri care ii are in prim-plan pe practicienii
sondajelor si pe sociologi, in frunte cu Pierre Bourdieu. Sociologii,
contestatari ai acuratetii sondajelor, cred ca acestea nu refelcta neaparat
dorintele si nevoile opiniei publice, de vreme ce acest fenomen este un proces
social care nu poate fi inteles printr-o metoda care nu face altceva decat sa
contabilizeze opiniile individuale.
Pentru practicienii si
aparatorii sondajelor, dezbaterea asupra masurarii opiniei publice se confunda
cu ideea de democratie. Rezistenta criticilor s-ar baza astfel pe un spirit
antidemocratic care neaga puterea individului in favoarea puterii pe care o au
sociologii ca experti ai fenomenelor sociale.
André Tremblay evidentiaza ca elementele care fac
subiectul dezbaterii asupra sondajelor pot fi intalnite si in Antichitate, la
Aristotel si Platon. Aristotel credea ca parerea “celor multi” este un garant
al intelepciunii colective. Adept al spiritului democratic, filozoful grec
sustinea nevoia existentei unui punct de reper in judecata comuna a
muritorilor, bazat pe rationalism instinctiv.
Platon, pe de alta parte,
sustinator al elitismului, credea ca opinia “muritorilor” este lipsita de
credibilitate pentru ca nu are la baza cunostintele expertilor si ale
intelectualilor, optand si pentru un control al actiunii opiniilor pentru ca
ele sa nu intervina in bunul mers al guvernarii.
Problema contestatarilor
sondajului este ca acesta nu este un instrument adecvat pentru cunoasterea
opiniei publice. Mai mult, Pierre Bourdieu este de parere ca opinia sondata nu
este opinie publica si isi pune urmatoarea intrebare: opinia pe care o emitem
in public este aceeasi opinie masurata de sondaje sau este vorba de alt fenomen?
Sociologul canadian considera ca impostura sondajelor se sprijina pe trei
elemente: nimeni nu are o opinie despre sau in orice problema; nu toate
opiniile se valideaza; intrebarile puse nu sunt neaparat intrebarile pe care ar
trebui sa le punem.
Mai mult, sociologii cred ca practicienii
sondajelor neglijeaza procesul formarii opiniilor. In opinia lor, este
demagogic sa crezi ca fiecare dintre noi isi poate da cu parerea despre orice
subiect. In plus, unii oameni, expertii, observatorii sau intelectualii sunt
mai in masura sa formuleze o opinie, in vreme ce omul obisnuit, “de la rue”, nu
are decat o idee
generala despre politica externa a tarii sale,
spre exemplu. Sondatorii neglijeaza sa intrepreteze raspunsurile negative ca
expresie a unei opinii, iar sondajele lor dau raspunsuri numai la intrebarile
care sunt puse. Sociologii cred ca procesul formarii opiniilor, proces
psihosocial, unde influenta este un factor decisiv, implica faptul ca opinia
unora dezavantajeaza opinia altora. Opinia publica se aliniaza pe definirea
situatiilor, definire facuta de jurnalisti, editorialisti, comentatori si
experti asupra carora ne plasam increderea pentru a interpreta realitatea.
Pentru a intelege conditiile aparitiei fenomenului
de opinie publica, trebuie sa distingem acest fenomen sociopolitic de alte
fenomene de comunicare publica. Din pacate, sensul exact al opiniei publice,
cel care il delimiteaza de alte fenomene ca zvonurile si judecata publica, un
este evident. Putem defini opinia publica gandindu-ne la societatile unde
aceasta un este prezenta, privind-o ca pe o constituanta a gandirii occidentale
moderne.
Opinia publica nu exista decat
daca exista mai multe optiuni. Toti aspirantii la functii in stat, in general,
trebuie sa aiba o oarecare sustinere populara pentru a-si legitima puterea.
Caracteristica societatilor si nu comunitatilor, opinia publica se bazeaza pe
posibilitatea de a schimba societatea, normele, cutumele si institutiile sale.
Diferentele existente intre
“societate” si “comunitate” sunt oarecum evidente. Societatea este
caracterizata de o slaba integrare culturala, o eterogenitate manifestata prin
legaturi indirecte intre membrii societatii si de individualism. Comunitatea,
pe de alta parte, realizeaza o puternica integrare culturala, creeaza legaturi
directe intre membri. Apare aici, ca o trasatura specifica acestor comunitati,
conceptul de “holism” (conceptul ii apartine lui Louis Dumont). Conform holismului,
membrii sistemului nu pot evada, sunt integrati in comunitate, starea sociala cu
normele si traditiile sale subjugand individul si intezicandu-i acestuia sa se
detaseze de grupul caruia ii apartine. (apud. Tremblay, André, 1991).
Conditiile opiniei publice sunt atat culturale,
cat si politice. Astfel, la inceput, indivizii resimt un dubiu, sunt sceptici
fata de institutiile politice, sociale si culturale, urmand ca, mai tarziu,
aceste dubii sa fie exprimate in mod public.
Termenul de opinie publica a aparut, conform
lucrarii lui André Tremblay, “Sondages. Histoire, pratique et analyse”, la
inceputul secolului al XIX-lea si se referea atunci doar la
opiniile exprimate de intelectuali, prin pamflete,
nuvele si zicatori. McKinnon considera atunci ca opinia publica este
sentimentul pe care il creeaza un anumit subiect in contact cu persoanele cele
mai inteligente, informate si morale si care se rasfrange, gradual, asupra
tuturor membrilor societatii. (apud. Berger, Arthur Asa, 1991)
In secolul al XX-lea, intelesul sintagmei de
“opinie publica” este de judecata sociala a unei comunitati asupra unei
chestiuni de importanta generala, dupa o dezbatere publica rationala. (Young,
apud. Tremblay, André, 1991) Nu mai sunt in centru elitele, iar opinia publica
este considerata ca o posibilitate exterioara de a influenta guvernarea.
Sociologii au conturat, de-a lungul timpului, mai
multe definitii operative ale opiniei publice: opinie externa (opinia pe care o
proclamam in afara cercului intim), opinia interna (opinia pe care o pastram
pentru noi sau in interiorul cercului intim), curent de opinie (tendinta care
se cristalizeaza in mintile unei parti importante din populatie), opinia
imediata (opinie care se exprima in circumstante determinate de un eveniment),
opinia latenta (opinie profunda).
Utilizarea sondajelor in sistemul politic ridica
numeroase critici. Criticile se refera la utilizarea rezultatelor pentru o
oarecare comercializare a sistemului politic. Rolul media cunoaste, in opinia
lui André Tremblay, trei abordari care ii faciliteaza analiza: franceza,
americana si clasica.
In Franta, media trebuie privita ca participant
activ in dezbaterea politica partizana, ea fiind identificata cu o tendinta sau
partid politic. De cealalta parte, in America de Nord, presa este, prin
definitie, independenta, lucru contestat de critici. Abordarea clasica, in cele
din urma, vede media ca pe intreprinderi determinate de profit, scopul lor
fiind promovarea unei societati de consum. Prin urmare, sondajele nu ajuta
analiza politica, ci trateaza politicul intr-o maniera senzationalista.
Media in serviciu public
amplifica efectul sondajelor asupra populatiei. Caracterul lor popular impune
insa anumite limite cand vine vorba de prezentarea rezultatelor sondajelor. Sunt
prezentate astfel numai intrebarile de interes general, toate subtilitatile
analizei statistice fiind reduse la minimum.
André Tremblay crede ca in prezentarea
rezultatelor unui sondaj printr-o media, trebuie furnizate anumite informatii.
De pilda, trebuie mai intai facuta distinctia intre refuzul de a raspunde si
lipsa unei opinii clare. Apoi, metodele de esantionare a repondentilor, data
comandarii unui sondaj si data realizarii efective a acestuia trebuie
precizate. Forma, structura si continutul exact al intrebarilor trebuie facute
publice, la fel si cu proportia exacta a tuturor raspunsurilor, a intrebarilor
si a formulelor de calcul folosite. Mai mult, Tremblay crede ca pana si ordinea
intrebarilor trebuie sa fie disponibila macar la cerere. Media are numeroase
constrangeri legate de timp si spatiu. In jurnalele de stiri televizate,
rezultatele unui sondaj trebuie prezentate in mai putin de doua minute.
Jurnalistii nu au pregatirea necesara pentru a reda cu exactitate rezultatele
unui sondaj si tind sa scoata din context anumite cifre care rezulta din
anchete. Mai mult, trebuie luate in considerare relatiile contractuale dintre
media si centrele de sondare si semnificatia sondajelor pentru aceste centre.
Centrele de sondare sunt, de fapt, societati comerciale care sunt platite
pentru a efectua un sondaj.
Cei care comanda cel mai des
sondaje sunt politicienii, iar sondajele politice au cea mai mare influenta
asupra populatiei, evaluand justetea unei candidaturi, modificand imaginea
candidatilor si a partidelor politice, a acuratetii unui program politic. Politicienii
care vor sa se inscrie intr-o competitie politica, cer mai intai un sondaj
pentru a-si vedea sansele si pot duce chiar la retragerea unei candidaturi
valabile, dar putin “vizibile”. (Tremblay, André, 1991)
Sondajele care se concentreaza
asupra unei singure persoane ca subiect, cu intrebari despre personalitate si charisma,
pot duce la impresia ca repondentii vor vota pentru acea persoana. Anumite sondaje pot influenta si media in
sensul ca un actor politic bine vazut in sondaje, sustinut popular, va fi
prezentat mai des in jurnale sau in paginile ziarelor. Unii oameni politici au
inteles importanta sondajelor si de aceea organizeaza evenimente sau iau
decizii importante in momentul in care se realizeaza un sondaj.
